Continuam sa mergem,ne supunem si ne daruim unui timp care ne duce acolo unde vrea el,ne schimba si tot el ne invata cum sa pasim.
Oamenii sunt... oameni.Se pierd in zile aglomerate,resposabilitati si rutina.Sunt transformati in niste roboti performanti care executa ce au programat si nimic mai mult.Dialoguri fortate sunt derualte in fata unei cafele reci,camasi imaculate imbibate in fum de tigara,semnaturi aruncata in graba pe coli imprimate,zambete sterse,priviri reci.
Ignoram clipele de parca fiecare secunda ni s-ar cuveni,ca si cum am dispune de o clepsidra a noastra pe care o putem intoarce de fiecare data cand vrem.Si ramanem intepenti intr-un prezent de care uitam, ne agatam de nimicuri reci ,de zile fara soare si chipuri fara zambet.
Fiecare ticait de ceas ascunde ceva, de cele mai multe ori fericirea pe care noi nu o vedem si o lasam pur si simplu sa treaca pe langa noi.Ne grabim sa ajugem nicaieri si uitam sa traim,uitam ca timpul nu se intoarce si ca la capatul calatoriei nu ne asteapta nicio medalie,ci doar trecutul proiectat in mii si mii de amintiri, si-un ceas vechi,prafuit…