Am fost foarte fericita sa aflu ca s-a deschis magazinul H&M in centrul comerical AFI Palace Cotroceni. Firma suedeza a investit bani frumosi in reclama iar rezultatul a fost pe masura asteptarilor: o coada de 150 metri la care au stat aproximativ 1000 de oameni.Unii nu au fost deloc iritati de "ingramadeala" de la deschidere. Primii 100 de vizitatori au primit câte un cupon din partea H&M, cu o reducere de 80 de lei.

Am reusit sa ajung abia azi si nu am fost deloc dezamagita. Apele s-au mai linistit,nu am stat la coada, dar in magazin era aceeasi aglomeratie.Te agatai in umerasul vecinului si din cand in cand te loveai de cate o geanta. Ca sa intri in cabina de proba trebuia sa astepti 10 minute, dar asta nu supara pe nimeni. Oamenii erau cu bratele pline de produse si nimeni nu parea sa fie deranjat de coada de la cabina sau de la casa. Am fost destul de debusolata si in acelasi timp entuziasmata.Atat de entuziasmata incat mi-am facut timp sa analizez in detaliu fiecare piesa vestimentara.

Am gasit exact ce ma asteptam sa gasesc: haine de calitate la preturi accesibile. Am apreciat structura magazinului si faptul ca desi era destul de multa aglomeratie, hainele nu erau aruncate intr-o mare gramada. Angajatii erau atenti la fiecare amanunt.

Tinutele H&M sunt lejere, caracterizate de un "chic practic" as putea spune si se potrivesc unui public larg. Cred ca acesta este secretul succesului firmei suedeze. H&M stie cum sa creeze moda pentru oameni.

Mi-am propus sa fiu un blogger activ si daca timpul o sa-mi permita, promit sa fiu prezenta in fiecare seara cu un nou gand.

Azi vreau sa vorbesc despre vointa ...despre vointa noastra, a oamenilor , de a merge mai departe, vointa aceea care ne impinge sa facem totul din nimic, vointa aceea care ne scapa de cele mai urate vicii. Auzim peste tot oameni care se plang.Se plang ca nu au bani, ca sunt nefericiti la seriviciu, in familie, in societe. Unii nu pot fi multumiti nici macar de ei si se leaga cu mainile si picioarele de dorinta oarba de a avea cat mai mult("imi doresc" ,"vreau", "eu merit "), dar foarte putini isi pun intrebarea cea mai importanta: "Ce pot sa fac pentru a ajunge acolo unde imi doresc?" Noi,romanii, stim cel mai bine sa ne facem iluzii, sa ne dorim si sa ramanem la stadiul asta de teorie, practica preferam sa o lasam pe seama altroa.Pentru ca toti vrem ... vrem sa fim bogati, vrem sa ne fie bine, vrem sa fim respectati, dar ce facem noi ca sa meritam toate astea ? ce facem noi ca sa alimentam si sa materializam aceste dorinte? Pentru ca daca asteptam sa ne pice din cer,sa castigam la loto sau sa gasim pestisorul de aur, nu trebuie sa ne miram de ce sunt atatia oameni care mor de foame.

Admir din tot sufletul oamenii care pornesc de jos si ajung undeva sus. Si nici nu ai avea cum sa nu privesti cu ochii plini de admiratie un om care munceste si are vointa necesara de a-si depasi conditia. Am avut ocazia sa intalnesc persoane care m-au inspirat,care mi-au demonstrat ca se poate si nu trebuie sa fie neaparat povestea clasica in care copilul primeste o mostenire frumoasa de la parinti.

Am intrebat odata un domn cum a reusit sa-si construiasca o cariera atat de frumoasa,pornind de la zero. Raspunsul l-am intuit ,dar domnul mi-a spus cu o fericire calma: "Rabdare,copilo...si foarte multa munca". Eu as fi adaugat si o vointa de fier.Si ma gandeam ca fericirea si munca nu prea se leaga,dar de fapt fericirea se obtine prin munca,iar pentru oamenii ca domnul de mai sus,munca este de fapt fericirea.

Asadar,se poate si fara "lampa lui Aladin".De-am avea numai vointa necesara...

Lucia Van Der Post ofera o adevarata lectie de gratie si eleganta in cartea „Things I Wish My Mother Had Told Me”.V-o recomand cu drag !

Cred ca toate fetele isi doresc in familie un guru al elegantei si al bunului gust. O mama/o bunica/o matusa care sa-ti lase mostenire un pandantiv pe care-l purta si ea la varsta ta , sa-ti imparaseasca secretul unui par ingrijit si sanatos si sa-ti arate rochiile pe care le pastreaza si acum in cufarul cu amintiri si miros de lavanda.

Asa cum invatatm sa sa mergem, sa scriem si sa citim, asa ar trebui noi, fetele, sa invatam sa fim elegante. Dar nu ar fi mai simplu daca am fi"instruite" de mici? Nu ar fi mai usor sa avem pe cineva langa noi care sa ne indrume si sa ne certe de fiecare data cand uitam sa fim ceea ce suntem? Femeile de alta data stiau cat de important era pentru fetele lor sa primeasca o buna educatie. Si cand spun educatie nu ma refer strict la educatia scolara, ci mai degraba la acea educatie deosebita de care ar trebui sa aiba parte orice fata. Dar din pacate, rar le mai gasim pe acele doamne cochete in familiile din ziua de azi. Cu siguranta ele stiau ca nu e deloc usor sa fii o domnisoara in adevaratul sens al cuvantului. Pentru ca degeaba avem haine frumoase daca nu stim cum sa le purtam, degeaba avem accesul la cele mai bune produse de make-up daca rezultatul este o fata pictata ca la circ, degeaba avem in geanta un parfum bun daca nu stim cat sa folosim si ne incapatanam sa le luam aerul celor din jur.

De asemenea, doamnele din vechea societate stiau ca aspectul nu este suficient pentru o adevarata Lady. De aceea,fetele lor erau invatate sa-si dezvolte latura artistica,orice domnisoara trebuia sa stie cum sa manance, cum sa mearga, cum sa zambeasca si mai ales cum sa se exprime.
In ziua de azi, rar le mai intalnim pe acele "domnite" educate, cu gesturi gratioase. Asa cum am spus mai sus, aceasta indrumare ar trebui sa inceapa undeva in copilarie, deoarece ni se tipareste mai usor in minte ideea ca "asa este normal". Dar cate mamici mai au timp de asa ceva ? Cate doamne mai stiu sa fie elegante ? Pentru ca asta este prima conditie.Nu poti invata pe cineva ceea ce tu nu stii.

Cat de des nu auzim „ ar trebui sa ma tratezi/respecti ca pe o doamna.„? Dar ce se intampla atunci cand nu exista nicio doamna in incapere? Cum sa fii considerata o doamna,cand tu vorbesti bolovanos si injuri mai rau ca un barbat? Cum sa inveti sa respecti o doamna atunci cand ea nu este o doamna?

Zilele trecute am citit o carte despre fericire si despre cat de greu ii este unui om sa aprecieze lucrurile care intr-adevar au o valoare deosebita.Nu este greu de crezut ca in zilele noastre fericirea este confundata deseori cu placere si ca majoritatea oamenilor asociaza acest sentiment cu faima,putere si bani.

Suntem invatati sa alergam si sa concuram inca din copiliarie.Suntem sfatuiti mereu " sa fim primii" ,dar nimeni nu ne spune ca a fi primul nu inseamna neaparat realizare si nimeni nu ne invata ca este mai bine sa cooperam decat sa concuram.

Eu cred ca noi suntem cei care alegem sa fim fericiti sau nefericiti.Ambele depind de noi in egala masura .Nu stiu daca ati observat , dar unii oameni au o deosebita placere sa povesteasca despre nefericirea lor,uneori exagereaza si o fac sa para mai mare.De ce? Pentru ca se complac in acea situatie si nu au curajul sa fie fericiti si sa faca lucrurile care intr-adevar le aduc bucuria sufleteasca.Nu au curajul sa lupte,sa deschida larg ochii si sa vada cum isi risipesc viata.

Daca nu suntem fericiti cu modul de viata pe care il avem...cine ne impedica sa cautam/sa inventam altul? Daca munca nu ne face placere, de ce nu o schimbam ? De ce asteptam mereu viitorul si nu actionam in prezent?

Fericirea este strict leagata de interiorul nostru.Toti avem o comoara launtrica pe care o pierdem constient sau inconstient.Facem compromisuri,calcam in picioare tot ce ne place ca sa ajungem sus,iar atunci cand "avem lumea la picioare " realizam ca ne-am pierdut undeva pe drum,ca suntem goi si nefericititi.


„Fericirea apare atunci cand te potrivesti cu viata ta ,cand te potrivesti atat de armonios incat tot ce faci e bucurie”